“Multe lucruri nu le vedem pentru ca le privim prea de aproape.”

– Lucian Blaga

Contextul VUCA, caracterizat de volatilitate, incertitudine (uncertainty), complexitate si ambiguitate, a fost dintotdeauna o provocare la nivel individual si organizational in vremurile solicitante in care traim, favorizand astfel efecte puternice si reactii negative ale psihicului uman si a inconstientului colectiv.

Tinand cont ca singura certitudine a realitatii distantarii sociale a fost incertitudinea, sindromul epuizarii profesionale – unanim recunoscut drept “burnout” – fenomenul deja existent dar subtil ignorat la nivel organizational a prins amploare in sens negativ.

Desi aceasta afectiune complexa, asociata cu epuizarea fizica, mentala, emotionala si spirituala, care apare in urma unui stress excesiv cronicizat, este recunoscuta oficial de Organizatia Mondiala a Sanatatii ca sindrom profesional asociat cu cresterea riscului de boli cardiovasculare, depresie si sinucidere, responsabilitatea sa, in cele mai frecvente cazuri asociata factorilor de stress prezenti la locul de munca, este rareori asumata de catre angajatori, care esueaza in a realiza efectul devastator pe care burnout-ul il are si care se rasfrange asupra familiilor angajatilor, comunitatii, societatii si inclusiv asupra performantei in afaceri.

De altfel, cum poti sa sustii un business profitabil cu angajati aflati la limita rezistentei psihice?

Continue reading →