Glory, Transformational Coaching

Jurnal de Burnout – In Cautarea Sensului

“Multe lucruri nu le vedem pentru ca le privim prea de aproape.”

– Lucian Blaga

Contextul VUCA, caracterizat de volatilitate, incertitudine (uncertainty), complexitate si ambiguitate, a fost dintotdeauna o provocare la nivel individual si organizational in vremurile solicitante in care traim, favorizand astfel efecte puternice si reactii negative ale psihicului uman si a inconstientului colectiv.

Tinand cont ca singura certitudine a realitatii distantarii sociale a fost incertitudinea, sindromul epuizarii profesionale – unanim recunoscut drept “burnout” – fenomenul deja existent dar subtil ignorat la nivel organizational a prins amploare in sens negativ.

Desi aceasta afectiune complexa, asociata cu epuizarea fizica, mentala, emotionala si spirituala, care apare in urma unui stress excesiv cronicizat, este recunoscuta oficial de Organizatia Mondiala a Sanatatii ca sindrom profesional asociat cu cresterea riscului de boli cardiovasculare, depresie si sinucidere, responsabilitatea sa, in cele mai frecvente cazuri asociata factorilor de stress prezenti la locul de munca, este rareori asumata de catre angajatori, care esueaza in a realiza efectul devastator pe care burnout-ul il are si care se rasfrange asupra familiilor angajatilor, comunitatii, societatii si inclusiv asupra performantei in afaceri.

De altfel, cum poti sa sustii un business profitabil cu angajati aflati la limita rezistentei psihice?

Continue reading
Standard
Glory, Transformational Coaching

Cum alegi coach-ul potrivit?

“Onoarea nu inseamna sa faci alegerile potrivite, ci sa ai de a face cu consecintele alegerilor tale.”
Sofocle

Pornind de la premisa ca suntem ceea ce suntem datorita (sau din cauza) alegerilor pe care le facem in fiecare moment, devine esential pentru oricine doreste sa beneficieze in mod real de pe urma coaching-ului, sa isi asume in mod responsabil alegerea constienta a coach-ului profesionist care il va insoti pe calea plenitudinii prin atingerea potentialului sau creativ maxim. 

A naviga prin apele involburate ale coaching-ului in cautarea profesionistului ideal, intr-o industrie in continua crestere, care estima in 2019 la nivel global peste 71000 de practicanti, conform Executive Summary pentru 2020 ICF Global Coaching Study, devine o sarcina din ce in ce mai dificila, in special din cauza multitudinii de coach-i “self-made” la foc automat si pe banda rulanta care, din pacate, atunci cand nu se ridica la nivelul competentelor de baza si nu respecta standardele codului etic, nu aduc deloc cinste si vizibilitate mediatica pozitiva acestei profesii nobile.

Cu toate acestea, eficienta demonstrata a coaching-ului, in calitatea sa de “parteneriat cu clientii intr-un proces provocator si creativ care ii inspira sa isi maximizeze potentialul personal si profesional”, dar si ca “proces revelator care se construieste pe filosofia constientizarii si responsabilizarii” este de necontestat, in special atunci cand alegerea coach-ului respecta o serie de criterii de bun simt.

Continue reading
Standard
Glory, Transformational Coaching

Eligibilitatea in Coaching.

In calitatea sa de “proces revelator care se construieste pe filosofia constientizarii si responsabilizarii”, coaching-ul transformational este o abordare deosebit de eficienta doar atunci cand clientul care beneficiaza de pe urma acestui serviciu indeplineste o serie de conditii esentiale, care sa asigure atingerea obiectivelor propuse si implicit, succesul programului. 

Rentabilitatea programului de coaching depinde exclusiv de implicarea, determinarea si perseverenta clientului, care este unicul responsabil pentru propriul sau progres. 

In coaching, sintagma “merge si asa” este inaplicabila – numai clientul este cel in masura sa cerceteze, sa evalueze si sa hotarasca ce, cum, cand si in ce directie se va indrepta dezvoltarea sa personala si profesionala. Acestuia nu i se ofera solutii “la cheie”, sfaturi, indrumari care sa il distraga de la constientizarea realitatii si asumarea responsabilitatii.

Continue reading
Standard
Glory, Transformational Coaching

Ce este Coaching-ul Transformational?

“A exista, pentru o fiinta constienta, inseamna a se schimba, a se schimba inseamna a se maturiza, a se maturiza inseamna a se crea infinit pe sine insusi.”
– A. Thibaudet

Coaching-ul este un proces revelator care se construieste pe filosofia constientizarii si responsabilizarii, acestea fiind principiile fundamentale care alimenteaza calatoria catre autocunoastere,  inspirand individul sa-si valorifice potentialul personal si profesional. 

Federatia Internationala de Coaching (ICF) defineste coaching-ul drept “un parteneriat cu clientii intr-un proces provocator si creativ care ii inspira sa isi maximizeze potentialul personal si profesional.” 

In sens larg, toate tipurile de coaching au aceeasi misiune nobila de a creste eficienta, a stimula performanta si a propulsa dezvoltarea personala spre noi culmi ale (auto)cunoasterii, izvorand din necesitatea de a onora schimbarea in mod delicat si responsabil; cu toate acestea, nu orice schimbare este in sine o transformare la nivel profund si nu orice proces care pretinde a fi “coaching transformational” indeplineste functia inalta de metamorfoza psihica prin rescrierea regulilor jocului interior.

“Omul, spre deosebire de orice altceva, organic ori anorganic, din univers se inalta dincolo de lucrul mainilor sale, urca mereu pe treptele propriei intelegeri, paseste in fruntea infaptuirilor sale.”
– J. Steinbeck

Continue reading
Standard
Grace, Love

Arta Pretuirii de Sine – Respectul pe care ni-l datoram

B86E9655-FC9A-462F-91FF-CD4491528FBC

“Respectandu-te pe tine insuti, impui respectul celorlalti.”
– F. Dostoievski

Ce este stima de sine?

Toti avem momente in care ne lipseste increderea in fortele proprii si nu excelam la capitolul imagine de sine.
Astfel de momente sunt inevitabile, dar periculoase pentru sanatatea mentala, atunci cand se inradacineaza drept atitudini pe termen lung fata de propria persoana.

Stima de sine reprezinta parerea pe care o avem despre noi insine – cu cat aceasta este mai buna, cu atat ne putem bucura de o viziune pozitiva asupra vietii, o capacitate de rezilienta sporita, intelegere si toleranta fata de noi insine si fata de ceilalti, echilibru emotional si deschidere fata de nou.

La polul opus se afla stima de sine scazuta, determinata de o imagine de sine negativa, care conditioneaza un puternic sentiment de autocritica, lipsa de respect si acceptare fata de sine si fata de ceilalti, o igiena emotionala precara, frica de esec si teama de necunoscut.

Pozitionarea noastra fata de cei doi poli este determinata chiar de discursul interior pe care il avem fata de noi insine, fie el unul optimist, incurajator, motivant, sau, din contra, unul pesimist si excesiv de critic – ambele perspective au capacitatea de a pune in functiune motorul profetiilor autoimplinite – predictii a caror realizare o atragem in mod subconstient prin propriul nostru comportament.

Stima de sine influenteaza deci comportamentele – o imagine de sine pozitiva va insufla energie, entuziasm, determinare – ea sta la baza mindset-ului flexibil, care faciliteaza atingerea obiectivelor, transformand obstacolele in provocari si experientele negative in lectii; datorita ei, relatiile se desfasoara in mod armonios.

Continue reading

Standard
Grace, The Universe

Arta Relaxarii – Un mic manual de reechilibrare energetica pentru o generatie extenuata mental

8635F611-2477-4FE4-9930-CE506F24D4C5

“Am descoperit ca atunci cand iubesti viata, viata te iubeste si ea la randul ei.”
– Arthur Rubinstein

Viata ne alearga pe toti, in timp ce noi alergam cat mai departe de noi insine – nu este de mirare ca forfota zilnica si zgomotul de fundal ne slabesc energia vitala pana la burn-out.
Vartejul activitatilor zilnice si mai ales tentaculele lui “trebuie (sa fac)” trag de noi in toate partile pana la epuizare, pentru ca nu este deloc usor sa tragi aer in piept si sa spui “Stop! Aici pun piciorul in prag”.
Vorba aceea – daca toata lumea trage de tine – tu incotro sa tragi?
In era urgentelor absolute, in care totul sau nimic este prioritar, acest mic manual este destinat celor care ar dori sa ia o gura de aer si sa faca ceva pentru sine fara sa simta gustul amar al vinei, atunci cand n-au timp nici sa respire, fiind prinsi mereu in vartejul cotidian.
Cursa sobolanului face ravagii atunci cand nu suntem dispusi sa investim timp si atentie in ingrijirea de sine, starea de bine si dezvoltarea personala in mod prioritar.
Si pentru ca acest an tumultos este unul pe care cu greu il vom uita, este inspirat sa ne inarmam cu intelegere si rabdare fata de propria persoana, in timp ce ne regasim echilibrul mental.

“Mintea nu poate fi ocupata de emotii pozitive si negative in acelasi timp. Trebuie sa predomine fie unele, fie celelalte. Este responsabilitatea noastra sa ne asiguram ca emotiile pozitive sunt cele care ne influenteaza in mod dominant mintea.”
– Napoleon Hill

Continue reading

Standard
Grace, The Universe

Crisis is the Best Coach #7

Processed with VSCO with ss1 preset

Hello sweethearts,

Following a brilliant week, sprinkled with joyous news and long awaited accomplishments, I have decided to celebrate the completion of the Interior Design Advanced Course provided by Designist.ro – Creative Learning with a cute memory made on the road from Jerusalem to the Dead Sea on the West Bank of Israel, when I made friends with a camel and she smiled at me.
You might ask yourself how on Earth is the camel related to design, but a camel totem teaches the lesson of using resources frugally when necessary, just like the inner strength, internal fuel, work ethic, commitment, and positivity win the game of a successful endeavor in any field of interest or expertise.
The spiritual associations of the camel are accomplishment, adaptability, determination, justice, nobility, replenishment, resourcefulness, stamina and TRANSFORMATION.
Just like the Internet says – “Sit with the winners, the conversation will be different.”

#RoyalEndeavors #GloryToTheHoly #Proph3ticJustice

Standard
Grace, The Universe

Crisis is the Best Coach #6

Processed with VSCO with ss1 preset

Happy Friday, darlings!

Please mind my lack of presence online but I have decided to make an appearance online only to celebrate my achievements.
I feel this is a wonderful opportunity to infuse my posts with more enthusiasm and make a greater use of my virtual persona, in order to inspire and motivate my audience during the age of changes and challenges.
That is what #CrisisIsTheBestCoach is all about – facing uncertainty with open minds for what lays in the silver lining of the events shaking reality and shaping history before our eyes.
One thing is certain – we all reign over our ability to invest time and attention in what matters the most or doesn’t at all, therefore we should use our resources wisely, think through and maintain calm.
These being said, today I am celebrating the completion of Coaching & Mentoring for Business Success Diploma Course provided by @Centre_of_Excellence with Distinction, receiving the feedback of a “superb result”.
Meanwhile, enjoy this accurate depiction of how I let my potential flourish as a referent authority during challenging times. I heard “With great power comes great responsibility” so I am definitely looking forward to applying a distinctive touch to the next professional role.

#PrincessaPetra #GloryToTheHoly #Proph3ticJustice

 

Standard
Grace, The Universe

Crisis is the Best Coach #3

690B7139-6B3B-44E2-B299-C92E04F11DFF

Journaling Day 3 – I have recently started the Easter cleaning – I am detoxing my social media of all people defying God and religion at this point – the type “Where’s your God now?, to be more precise.
Nobody needs this kind of waste of energy and negativity online, especially me on my scroll down page.
It shows a serious lack of empathy and character to extra challenge those brave enough to have found hope in their darkest moments.
🧿 Who are you to question the One they believe in?
🧿 What are you doing to maintain the emotional equilibrium of your audience?
🧿 How are you contributing to the well fare of others online?
🧿 What are your expecting to achieve by questioning God on social media?
🧿 What is missing from your life? 🙂
Of course, I will refrain from being anything from an excellent example of diplomacy and a role model for my virtual audience therefore I further bring into attention we are all equal in face of death, although I am sure fortune favors the ones that walk with God in their souls.
This kind of non believers do not fit my abundance mindset, nor do they compliment my joie de vivre.
They are useless for my self-confidence and they do not bring any extra value to my list of social media friends.
People need faith now more than ever, or else they could succumb to discouragement and gloom.
Faith is the only beacon of Light leading the desperate in time of despair, therefore I do not tolerate any poor jokes lacking judgement regarding God, religion and other spiritual anchors in times like this.
I prefer to remain hopeful and optimist in any circumstances, as I explore further ways to bring joy and empowerment into the world.
I strongly advise you to deliver more than you absorb, no matter if it is good music, book recommendations, funny videos, well being articles or anything that might serve the world.
For anyone reading this right now, I would like to kindly remind you life can happen FOR you and not TO you – it is all a matter of perspective and responsibility.
Now start your mental cleaning, detox your social media and stop with this toxic victim mentality.
We are all in this together but some of us are aiming for the moon.
You can also watch Dean Graziosi’s Unleash Your Inner Hero if you please.

#PrincessaPetra #GloryToTheHoly #Proph3ticJustice

Standard
Grace, The Universe

Crisis is the Best Coach #1

C6D19DDC-31AC-4448-A262-3BEC4433913E

Hello darlings,

Although I have promised to deliver daily #CrisisIsTheBestCoach insights, I probably won’t, but still – let’s keep this space extra positive – I am sure if I don’t deliver daily words of wisdom, it’s probably because I am involved in a thorough self-education process.
You see, this is the best time not to waste it – almost everybody is at home, complaining about their uncomfortable lives even before interrupted by the global crisis. Now they wish they would have them back – that’s precisely why spiritual teachings preach and praise the art of GRATITUDE.
Newsflash, ladies and gentlemen, if you don’t like something, just change it.
Maybe not now, because you are in quarantine, but you surely have a lot of time to think about how you will shape your future reality.
Also, there are no more services delegated to outer sources – skills and creativity should come first at play in order to adapt and harmonize to this mindblowing context.
By the way, I can’t wait for this situation to be over so I could cut my hair.
I still need a professional touch to my image but while I am stuck at home, I will do my cosmetic maintainance by myself – it is what it is and my hair doesn’t really matter right now.
Why should I let it disturb me?
This attitude would totally work if I still had toxic people in my life – I also would have cut them off. Lucky me.
However, take my advice and see how you feel about certain people missing from your life, now that you are stuck in isolation and quarantine. It’s a good time to see if you are stuck with the right person/people, don’t you think?
The pandemic context has totally caught me by suprise, as I couldn’t have imagined the whole world would pause and actually reflect the mood I was in for the past year and a half. I hope everyone also reflects ON it. There is time for everything.
It is impressive to see a magical bitch slap given to fast living, fast food, fast everything and especially consumerism.
So many businesses, some not contributing at all to the world’s well-being and best interest, are challenged by this new economic threat – who would have thought industries, business owners and entrepreneurs would get this extra chance to reconsider their mission, vision, products and services? What about meaning, purpose and contribution? Those should be the new foundation of the New World arising from shedding the fake conditioning.
How anyone and everyone can make the most out of this disturbing crisis?
That is the question you could answer, if you all have the time to think.
I hear dolphins reappeared in Venice and the water is finally clear. People see the sky again and the air is fresh and clean. We can even hear the birds singing.
But still… In these troubled times, honesty matters the most  – who are you with?
I finally have a clear mental space to proceed taking the HarvardX Course online on Omens, Oracles & Prophecies.
What a great time to be alive, isn’t it?

#PrincessaPetra #GloryToTheHoly #Proph3ticJustice

Standard