Lucrarea L’Ascension a lui Gustave Doré expusă în Petit Palais, Paris

“A iubi inseamnă căutarea jumătătii întregului din care ai făcut cândva parte.”
– Platon

Divinul masculin reprezintă un ideal spiritual, psihologic și arhetipal, fiind cel mai elevat și înălțător aspect al expresiei masculine a creației, care există la nivel transpersonal, universal, manifestându-se la nivel individual prin intermediul gândurilor, sentimentelor, credințelor și comportamentelor.

Toate fenomenele, evenimentele și ființele sunt produsul interacțiunii permanente a două forțe polar opuse și complementare, care constituie infrastructura dinamică a universului, asemenea conceptelor fundamentale din filozofia chineză Yin și Yang, pe care misticii occidentali le-au denumit Luna și Soarele, în timp ce Carl Jung le descrie în observațiile sale privind psihologia umană ca Anima și Animus, Anima reprezentând aspect feminin al psihicului masculin, iar Animus fiind arhetipul rațiunii și al spiritului la femeie.

Carl Jung afirmă despre acesta că: “Animus este ca un depozit al tuturor experiențelor ancestrale ale femeii vizavi de bărbat, și nu numai pentru că el este și o ființă creativă și procreativă, și nici în sensul creativitătii masculine, ci în sensul că el aduce ceva ce am putea numi… cuvîntul ziditor.” (Anima and Animus, Collected Works 7, par. 336.)

Dacă eternul masculin este focul viu, simbol al spiritului, esență a totului în opinia lui Pitagora, atunci el are nevoie de înțelepciune, toleranță și răbdare pentru a respecta delicatețea echilibrului, cunoașterea tendințelor complementare facilitând atingerea stării de armonie deplină, atât în propria ființă, cât și în relațiile cu ceilalți.

Pitagora susținea că marea monadă acționează, de fapt, ca o diadă creatoare, manifestarea lui Dumnezeu fiind esență indivizibilă și materie divizibilă, principiu masculin activ, animator și principiu feminin, pasiv, animat.

Diada reprezintă deci uniunea eternului feminin cu cel masculin în Dumnezeu, cele două facultăți devenind esențiale și corespondente. Exprimarea poetică a lui Orfeu despre Jupiter ca fiind “soțul și soața divină” sprijină această idee, constitutind o reprezentare a divinității de care toate doctrinele politeiste au fost conștiente intuitiv.

Monada reprezintă esența lui Dumnezeu, în timp ce Diada este facultatea generatoare și reproductivă, răspândirea indivizibilă a principiului divin în spațiu și timp.

În umanitate, femeia reprezintă natura, iar imaginea perfectă a lui Dumnezeu nu este doar bărbatul, ci bărbatul și femeia. De aici decurge invincibilitatea lor, care ascunde visul creațiilor infinite și presentimentul că eternul masculin și feminin se bucură de o uniune perfectă sub semnul divinului.

Analiza fină a structurii sociale patriarhale, care în prezent se află în declin încet dar sigur, permite observarea efectelor devastatoare pe care le-a avut de-a lungul timpului, lipsa echilibrului dintre cele două principii la nivel planetar, competiția, aroganța, atitudinea dominantă, distructivă și instigatoare stând la baza multora din evenimentele negative care au marcat istoria.

Adevărul este că eternul masculin, în calitatea sa de principiu sacru, care se afirmă sinergic, în deplinătatea caracterului său divin, doar pe fondul unei conștiințe înalte, contribuie la nivel individual la creșterea stimei de sine, a abilității de a fi obiectiv(ă) în gândire și acțiune, la rafinarea gândirii critice și a abilităților analitice, la menținerea echilibrului emoțional prin conservarea auto-disciplinei și a clarității mentale, conferind fermitate în stabilirea limitelor și încurajând în același timp asertivitatea.

Indiferent de sex, maturitatea spirituală presupune hrănirea, onorarea și balansarea elegantă a ambelor principii, feminin și masculin, prin responsabilizarea pentru propriile acțiuni, prin deconstrucția condiționărilor sociale privind cum “trebuie” sau nu să fie un bărbat sau o femeie, și prin conectarea cu “războinicul interior”, cel care valorează adevărul, curajul și asertivitatea, în detrimentul agresivității și al comportamentului dominant.

Pentru cei încă aflați în căutarea cunoașterii de sine, eternul masculin nu personifică o zeitate distantă, detașată, geloasă și răzbunătoare, ci, alături de divinul feminin, reprezintă o oglindă strălucitoare a Sinelui, dezvăluind aspecte care necesită atenție, compasiune și susținere.

Indiferent de raportarea la energia arhetipală a lui Dumnezeu, a Regelui, Preotului, Războinicului, a Iubitului sau a Înțeleptului, integrarea conștientă la nivel de personalitate și hrănirea aspectelor pozitive ale fiecăreia din aceste energii culmină în evoluția personală a individului către ideologia omul cosmic, deplin și complet, aflat în perfectă rezonanță cu universul, întruchipând expresia umană cea mai înaltă a creației.

“Asadar, din acest indepărtat trecut există dragostea innăscută a oamenilor unul pentru altul, dragostea care ne aduce înapoi la starea noastră dintâi, ingăduindu-ne ca, din doi, să redevenim iarăsi unul, și aducându-i astfel firii omenești tămăduire”.
– Platon, Banchetul