God, Grace, The Universe

Legenda Papadiei.

“Intotdeauna exista flori pentru cei care doresc sa le vada!”
– Henri Matisse


Dragii mei,

Bine va regasesc in 2021, un an nou fabulos de vibratie 5, simbol al perfectiunii umane, atinse prin armonia dintre cele 5 simturi (vazul, auzul, gustul, mirosul si simtul tactil) si cele 5 principii existente in fiinta umana, conform filozofilor greci: trupul, sufletul animal, psihicul, inteligenta si spiritul divin.

Discutam deci despre un an care poarta semnatura vibrationala a dansului cosmic intre Cer si Pamant, a nuntii sacre intre polaritatile esentelor feminin si masculin, a uniunii perfecte intre fiinta umana si planul divin.

Este anul transformarii supreme ce sta sub semnul lui “Faca-se voia Ta”, mai degraba decat al lui “Fac ce vreau eu”, prin cultivarea constienta a celor 5 virtuti fundamentale: intelepciunea, dragostea, adevarul, bunatatea si dreptatea.

Din acest motiv, aleg sa sarbatoresc inceputul unui an luminos si plin de stralucire prezentand legenda unei flori aparent banale, dar care incanta privirea in fiecare primavara cu palarioara sa solara, purtand cu sine esenta creatiei lui Dumnezeu.

Se spune ca atunci cand a facut lumea, Creatorul Universului a trimis un inger pe pamant cu o misiune extrem de importanta: aceea de a intreba fiecare planta de pe pamant cum isi doreste sa arate.
Fiecare planta a venit cu multe dorinte.
Unele doreau sa fie cat mai colorate, altele sa emane cel mai frumos miros, altele sa vindece oamenii, altele sa locuiasca in pustiu sau mai retrase, altele, din contra, in preajma oamenilor. Unele isi doreau sa fie delicate si micute, altele, dimpotriva, sa fie cat mai mari si mai vizibile.

Numai papadia nu putea decide. Indiferent de cat de multe se gandea, era nehotarata si nu stia ce sa ii ceara ingerului. Asa ca l-a rugat sa ii ofere un ragaz de gandire, timp in care si-a propus sa se roage si sa primeasca raspunsul astfel. Atunci cand si-a ridicat papadia ochii din pamant si s-a uitat spre Cer, si-a dat seama cat de frumos este acesta si s-a hotarat ca i-ar placea sa arate ca Soarele – galbena si stralucitoare, luminand oriunde s-ar afla.

Mai tarziu, la venirea noptii, si-a ridicat ochii si a vazut luna. Era atat de frumoasa, alba, rotunda, perfecta si lumina intunericul nopti, incat papadia a revenit asupra deciziei sale, dorindu-si sa arate ca luna de pe Cer.

Dar studiind mai bine bolta cereasca, a ramas profund impresionata de stele, iar sclipirile lor in vastitatea intunecata a cerului au cucerit-o iremediabil si si-a dorit sa fie ca ele.
Ragazul sau de gandire a trecut insa si a doua zi ingerul a venit sa ii ceara raspunsul. Doar ca papadia era tot nehotarata si nu stia ce sa ceara – ii placeau atat de mult si stelele, si luna, si soarele incat nu putea decide cu cine dorea sa semene.

Dumnezeu insa, in marea sa bunatate, fiindu-i draga aceasta floare copilaroasa, luminoasa si vesela, a hotarat sa ii indeplineasca toate dorintele. De aceea, micuta floare ne incanta cu banutul ei galben auriu, rotund si frumos, radiind ca un adevarat soare.
Dupa aceea, papadia devine alba, frumoasa si rotunda, stralucind precum o luna in miniatura. Iar daca sufli peste ea, papadia se imprastie in toate zarile, precum miile de stele care impodobesc Cerul.

Legenda papadiei ne vorbeste, in esenta, despre perfectiunea creatiei divine care este continuta de fiecare dintre noi.
Este o poveste emotionanta despre virtutile care ne infrumuseteaza viata si despre felul in care asteptarile spiritelor pure, care se minuneaza de frumusetea Universului, recunoscand perfectiunea operei Creatorului in propria lor existenta, sunt onorate de catre Dumnezeu.

Legenda papadiei contureaza insusi principiul lui “Cere si ti se va da” prin “Faca-se voia Ta, precum in Cer asa si pe Pamant”.

“Pamantul rade prin flori.”
– Ralph Waldo Emerson

Petra Paitici
Transformational Coach
ICF ACC™

Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s